Recent am lansat oextensie pentru Chrome destinată utilizatorilor SOLINFO.ro. Cu ea, poți adăuga soluții noi pe site direct de pe pbinfo.ro, sau de pe orice alt site.
Extensia deschide o mică fereastră, identică cu pagina de adăugare de soluții pe SOLINFO.ro, fără ca tu să fii nevoit să accesezi site-ul nostru de fiecare dată când rezolvi o problemă și dorești să îi ajuți și pe ceilalți.
UPDATE: Acum poți instala extensia direct din Chrome Web Store aici.
Mai jos regăsești articolul inițial și un ghid de instalare manuală a extensiei.
Cum să instalezi extensia SOLINFO pentru Chrome
Codul sursă al extensiei este public pe GitHub, în acest repository. Pentru a instala extensia, descarcă arhiva extension.zip din directorul rădăcină al proiectului, sau intră direct aici. Dezarhivează zip-ul descărcat într-un folder pe PC-ul tău.
În continuare, accesează adresa chrome://extensions în Chrome. Alternativ, poți intra în Setări, apoi să accesezi secțiunea Extensii.
Acum, asigură-te că opțiunea Developer Mode este activată. Poți să o activezi în meniul din partea de sus a ferestrei.
Pentru a activa extensia, apasă pe Load unpacked, apoi alege folderul în care ai dezarhivat zip-ul descărcat mai devreme.
Dacă totul a mers cum trebuie, atunci extensia va fi adăugată în lista de extensii a browserului tău.
Pentru a te asigura că vei putea să accesezi rapid extensia din meniul Chrome, nu uita să îi dai pin!
Cum se folosește extensia
Extensia este foarte ușor de folosit. Când o deschizi, ți se va cere să te autentifici în contul tău SOLINFO. Dacă ești deja autentificat, iar sesiunea este salvată în browser, nu ți se va mai cere acest lucru.
După ce te autenfici, vei putea contribui rapid cu soluții pe site.
Mai mult decât atât, dacă deschizi extensia în pagina unei probleme de pe PbInfo, atunci ID-ul problemei va fi selectat automat. =)
Tehnologiile folosite și contribuții
Extensia a fost creată în ReactJS, iar codul sursă este disponibil aici. Extensia deschide, într-un iframe, pagina de adăugare a soluțiilor de pe SOLINFO.ro. Prin contribuția lui @ezluci, extensia alege automat ID-ul problemei deschise în fereastra curentă.
Dacă dorești să contribui, am fi foarte recunoscători. Poți face un pull request pe GitHub, sau ne poți scrie la [email protected]. De altfel, am aprecia și feedbackul / sugestiile.